Aventura noastra a inceput acum 8 luni cu o bere blonda, 3 prieteni si nelipsitul Youtube. Ne-am adunat intr-o seara ca toate celalalte si ne-am hlizit la nazbatiile pe care unii si altii le fac in fata camerei de filmat pana cand,  printre click-urile haotice, unul ne-a trimis catre Mongol Rally. Suntem oameni simpli iar ce am vazut in cele 5 minute de prezentare ne-a lasat cu un gol in stomac de marimea unui pepene, dar si cu dorinta de a cauta si a afla mai multe. Seara s-a transformat in noapte si mai apoi in dimineata. La sfarsitul ei insa, prin completarea unui formular online, ne-am trezit planuind si incercand sa participam la o aventura de neimaginat. N-am crezut nici o secunda ca vom fii acceptati si habar nu am avut la ce ne inhamam

Au urmat luni de munca, taxe peste taxe, vize pentru tari ramase in manualele de gimnaziu, kilograme de hartii,  nopti nedormite si zile fripte. Am invatat in schimb sa vorbim, sa scriem, sa zambim, sa cerem si sa dam.

Astazi , la doua zile de cea mai mare aventura a vietii noastre, ne prezentam ca  prima echipa romaneasca participanta la cel mai mare raliu caritabil si de asfalt din lume. Ne asteapta 16000 de kilometrii, 5 lanturi muntoase, 3 deserturi si nu mai putin de 20 de tari, la bordul unei ambulante facuta pentru orice altceva decat pentru un raliu. Pepenele e tot acolo dar suntem increzatori ca pregatirile noastre n-au fost in van.

Pe scurt, pentru cei care nu ne cunoasteti, suntem PARAMONGOLS: o ambulanta si 5 prieteni cu buzunarele gaurite, increzatori ca facerea de bine se poate imbina frumos cu aventura.

Paramongolii au pornit la drum romaneste, cum altfel !?! Ne-am pupat parintii si fratii de parca am fi plecat la razboi, am mancat si am baut ca la cina condamnatului iar dupa 3500 de kilometrii de sosele ca-n palma am ajuns in Vama-Veche, la nici o aruncatura de bat de locul din care cu 5 zile inainte, in sunetul trambitelor si fluturand batiste inlacrimate ,ne-am pornit spre capatul lumii.  Au fost insa zile de neuitat

Pentru ca  acesta este si locul in care ne vom tine jurnalul de calatorie, sa va prezentam pe scurt cum puteti ajunge din Bucuresti pana in Vama, via Klenova.

Ziua 1: Pleci sambata dimineata spre Vest si rulezi cu viteza orbitoare pe minunata autostrada Bucuresti-Pitesti. Face bine la moral, mai ales daca te-ai imbarcat intr-o ambulanta de o varsta cu fratele tau nu mult mai mic. Ajuns acolo, faci o scurta pauza  in care ai grija sa primesti sacosa cu mere si prune de la mama lui Paul, ca altfel e cu suparare . Urmatoare oprire, peste Dealu’ Negru, o faci la Valcea. Acolo te vor astepta Cobuzii cu un pranz ca in povesti. Cu stomacul pus la cale, pornesti pe valea Oltului spre Tg-Mures. Dupa 283 de serpentine,  vei manca din nou, de aceasta data la parintii lui Gigi. Ardelenii sunt carnivori, deci e foarte probabil sa te traga patul dupa cina. Pune cornul in perna pentru cateva ore si sfarseste prima zi visand la ce te asteapta.

Ziua 2: E destul de gresit sa ii spui zi, caci te-ai sculat cu noaptea in cap ca sa ajungi devreme la Budapesta. Dupa cafeaua de rigoare repetata pe la doua benzinarii, ajungi la Gilau. De acolo se trezeste toata lumea, caci serpentinele nu-s nici blande si nici putine. Asculti muzica buna, te hidratezi cu ce-ti ofera drumul European E60, intinzi un mic dejun romanesc pe capota masinii si ianinte sa iti dai seama daca s-a terminat dimineata ai si ajuns in Budapesta. Acolo pranzesti pe la unchi si matuse, cu Gulas autohton si pepene verde. Faci poze, mai treci printr-o sesiune de pupaturi si urari de bine iar spre ora 14, pornesti spre Klenova. Perspectiva celor peste 600 de kilometrii ramasi nu e vesela, dar te bucuri de companie si peisajul tot mai pitoresc. Bineinteles ca nu vei ajunge la destinatie astazi, asa ca pregateste-te sa campezi prin gradinile cehilor. Intinde cortul, aprinde un foc( face bine la moral), prajeste una alta si somn usor! Ziua urmatoare va trebui sa fi proaspat daca in locul spre care te indrepti te astapta alti 1500 de nebuni pusi pe distractie

Ziua 3: Pe dealul de la castelul din Klenova se vad cum te apropi cateva pete colorate. Sunt vreo trei ambulante, vreo cinci masinute care ar putea fi parcate in cele trei ambulante si o mana de oameni cu gura pana la urechi. E campingul de la Mongol Rally CzechOut Party,  locul din care se pleaca spre Mongolia. Pana dupa masa dealul se va umple ochi de nebuni si masinile lor asa ca ai grija sa ocupi de pe acum un loc bun, eventual la umbra Spre seara se da startul, intr-o atmosfera de nepovestit. Te vei simtii ca in “Wacky Racers”, desenele acelea animate cu care o parte dintre noi am copilarit . Echipele isi prezinta bolizii iar dupa aceea se merge in convoi spre castel, unde se mananca si se bea cu nesimtire, pana in punctul in care se uita cu desavarsire orice detalii. Dimineata urmatoare se va intampla la pranz, dar te va lasa pe fata cu un zambet aproape tatuat, greu de sters si destul de tamp:)

Ziua 4/5/6 : Se pleaca in convoaie mici, de cate 3-4 masini. Oamenii sunt prietenosi si nerabdatori sa ajunga la petrecerea din Vama-Veche despre care le-ai povestit si raspovestit. Kilometrii dinspre casa par mai scurti iar drumul e presarat cu alti raliisti, care mai de care mai colorati. Campezi din nou, de aceasta data in mijlocul orasului Szeged, pe malul impadurit la Tisei. Dimineata mananci cea mai buna ciorba de peste din campia panoniei, chiar sub piciorul podului vechi, faci plinul rezervorului si pornesti intins spre patria mama. Cu putin noroc si compania potrivita, urmatoarea dimineata te va surprinde in Bucuresti, scriind pe blogul echipei, cu un picior sub birou si unul in masina care te asteapta sa pornesti mai departe la drum

Startul Romanesc, cum ne place noua sa ii spunem, s-a intamplat pe cea mai frumoasa plaja , alaturi de cei mai frumosi oameni

In Vama Veche ne-au asteptat joi majoritatea prietenilor nostri care au reusit sa fuga o zi de la serviciu, cu crema de soare aplicata si manecile suflecate pentru ce avea sa urmeze. Cu scena montata si probele de sunet in toi, plaja de la “Papa la Soni” urma sa fie impanzita de suporterii nostri, in acompaniamentul baietilor de la Touluse Lautrec si The Moood, nu mai tarziu de lasarea serii. Pentru toate astea insa, banere au trebuit sa fie aplicate, sarcini organizatorice au fost impartite si multa bere a trebuit sa curga, pentru hidratare

Masinile cu stickere potocalii”Mongol Rally 2011” nu au intarziat sa apara nici ele, asa ca  in scurt timp plaja de la Soni s-a transformat in plaja Mongol Rally iar limba romana a devenit rara, aproape exotica.  Seara s-a lasat cu poze, povesti, interviuri, multe imbratisari de ramas bun si nu in ultimul rand cu multumiri catre cei care, chiar si in ultimul ceas, au mai gasit ceva cu care sa ne ajute. Concertul si petrecerea care au urmat s-au intins pana  pe lumina si ar fi necinstit sa pretindem ca ne amintim in detaliu cele intamplate .  La 6 si un sfert insa, pe ritmurile Bolero-ului de la Ovidiu, ne-am scaldat in soare. Nu poti pleca din tara fara sa vezi rasaritul in Vama.  Dimineata zilei de vineri s-a intamplat pe la pranz, bineinteles . Dupa cafelele si muraturile de rigoare a urmat o ultima sesiune de inghesuit bagaje in micuta noastra ambulanta si buni de drum am fost.

Cu minunatii nostri prieteni in jur, sa plecam din Vama a fost cel mai greu lucru de facut. Speram ca numai astfel de probleme sa ne astepte si va multumim tuturor pentru o noapte de neuitat.

Dragii mei,

Bulgaria-Turcia

Dupa despartirea emotionanta din Vama, a urmat o noapte scurta si intensa. Pana la Varna s-a stins de tot lumina iar apoi a fost “Bulgaria by night”,  cu o traversare fulgeratoare a vamei turcesti si un somn improvizat la o liziera de padure pe unul dintre dealurile anatoliene. Elanul si dorinta noastra de a parcurge cat mai multi kiometrii pe asfalltul bun al Europei ne-au tinut din vizitatul prietenilor Bulgari iar intunericul noptii ne-a ajutat sa nu regretam cele nevazute. Dimineata ne-am luat micul dejun cu merinde inca proaspete de pe la casele noastre si cu multa cafea. Ne-am minunat de pretul benzinei (aproximativ 8lei/litru),  ne-am batut in cuie planul pentru traversarea Turciei si, incet incet, ne-am apropiat de Istanbul;  foarte incet as rectifica, gratie unei combinatii fatale intre temperamentul turcului de la volan si a celor doar 3 benzi pe sens care alimenteaza un oras cu populatia mai mare decat a Romaniei.

Istanbul- Istanbul

Suntem o mana de gura-casca asa ca iesirea de pe autostrada care coboara spre Istanbul ne-a surprins fara card de acces, fara lire si fara vreo informatie privind decursul lucrurilor in cazul in care bariera se inchide in fata ta iar coloana claxonanda din spate creste fara incetare. In ajutorul nostru a sarit insa imediat unul dintre “baietasii” care fac lucrurile sa mearga acolo si, dupa vreo 5 minute de turco-englezo-romana, s-a hotarat ca ii plac ochelarii de soare proaspeti cumparati de Gabi si s-a induplecat sa ii primeasca cadou, ridicand intre timp, galant, bariera. Astfel s-a consumat prima noastra dare de spaga, mai ieftin, mai rapid si mai putin jenant decat anticipasem

Desi scurt, Istanbulul a fost fabulos. Aceia dintre noi care revenisera pe plaiurile lui s-au bucurat de revedere iar ceilalti, cu gurile cand pana la urechi cand largi cascate, l-au gasit surprinzator de frumos. Am vizitat moscheile Albastra si Sfanta Sofia, am degustat midii in Eminonu, am cinat studenteste in piata de peste de la picioarele podului Galata iar spre seara, intr-o plimbare aproape romantica, am batut la picior bulevardul Istiklal. Intorsi din piata Taksim cu dor de duca, am hotarat adhoc sa campam in drum spre Samsun si sa mai parcurgem niste kilometrii inaintea somnului cel de toate noptile. Planul n-a fost rau, dar novici intr-ale orientarii cum suntem, am intrat si iesit din Istanbul de mai multe ori pana cand am nimerit varianta castigatoare. Va rog nu cereti detalii, pot sa va spun doar ca detinem recordul neoficial al celui mai lung traseu Istanbul-Istanbul

Turkey Rally

Dimineata ne-a gasit cu un cort intins si cateva perechi de picioare atarnand din ambulanta, tocmai pe plaja Kara Deniz-ei (a.k.a. Marea Neagra), in mijlocul unui loc fara nume. Opriseram acolo rupti de oboseala, in toiul noptii, dupa un drum care desi semnalat ca sosea de mare viteza pe harta noastra, s-a dovedit a fi demn de ”Camel Trophy”. La ora 4 dimineata, locul parea un compromis mare pentru campat. Depistaseram niste nisip printre pet-urile de toate culorile si marimile pentru infiptul cuielor iar un soi de zgomot de valuri parea sa se auda in zare, nu foarte convingator. Lumina zilei insa ne-a trezit intr-un mic paradis Trecand peste plasticul care era tot acolo si peste lipsa de grija a localnicilor, plaja noastra era o limba de nisip intinsa cat vedeai cu ochii printre stanci inverzite, incadrabila in orice cliseu estival si numa’ buna pentru “o vedere de la mare”. Am facut baie, am facut poze, am mancat si am pornit mai derparte. Urmatoarele 3 zile au decurs surprinzator de asemanator, in sensul ca desi peisajul ne mai clatea ochii, macadamul de pe serpentinele abrupte si soarele dogoritor ni i-au prafuit si extenuat pana la limita. Prima incercare off-road a raliului se intampla mult mai curand decat anticipasem si mult mai brutal. In 3 zile si 3 nopti, ajunsi in Samsun, am hotarat dealtfel sa vizitam si primul nostru service auto. Suspensia troncanea din ce in ce mai des, curbele erau acompaniate de un hururit strain noua iar invertorul murise in glorie, suprasolicitat de incarcatorul celui mai putin pretentios dintre telefoanele noastre dar, ce e drept, la temperaturi la care noi insine simteam ca ne scurtcircuitam.

SAMSUN sau sa nu-mi sun mecanicul?

Ca masinuta noastra nu a fost facuta sa indure ce ii cerem noi nu a fost nici un secret de la bun inceput. Inca din Cehia, cand incarcata cu doar o parte din bagajul nostru se straduia ca o barcuta sa urce si sa coboare limitatoarele de viteza, grijile ca suspensiile i-ar putea ceda ne-au cam dat tarcoale. Dupa coasta de groaza a Turciei si vazand-o lasata pe spate ca un camion cu pepeni de Oltenia, am hotarat sa luam masuri de precautie, inainte sa parasim “lumea civilizata” catre stan-uri. Prima dintre ele a fost un telefon catre service-ul care ne-a ajutat cu atata daruire din Bucuresti ; trebuia doar sa aflam la ce sa ne asteptam de la cineva de-al casei. Telefonului i-a urmat o vizita intr-un service din Samsun, cocotat in varful dealului alaturi de alte vreo 200, care mai de care mai improvizat si mai colorat. Si una si cealalta ne-au dus la doua concluzi: unu’ ca nu ne pricepem la masini deloc, si doi ca ambulanta noastra e mai rezistenta decat un tanc sovietic Departe de a fi o problema propriuzisa, arcurile spate ale bolidului nostru se inmuiasera, atata tot.

In Samsun mai aveam si alte lucruri de rezolvat, asa ca sederea s-a prelungit cu folos. Dea lungul celor aproape 8 ore de hoinarit am mancat lucruri noi ( o supa din ale carei ingrediente nu as putea sa identific decat apa), am tocmit un al doilea invertor (dupa o tentativa pe cat de bine negociata pe atat de esuata de a-l repara pe cel vechi) si am vorbit turceste de ne-au durut mainile. Samsun a fost primul contact intensiv al nostru cu turcul de rand si ne-a foarte placut. Oameni calzi si saritori, turcii pe care i-am intalnit nu se prea pupa cu ce am invatat din manualele noastre de istorie si nici nu ne-am simtit vreo secunda turisti buni de muls. Vizita la service a inceput cu o consultatie gratuita si s-a sfarsit cu urari de bine iar la restaurant, pana sa ne alegem felul de mancare oricum caraghios de ieftin, a trebuit sa degustam din toate felurile pana in punctul in care cei mai multi dintre noi eram deja cu burtile puse la cale.

La Ordu cu cortu’

Ultima noastra seara Turceasca s-a intamplat langa Ordu, un soi de Eforie a tarmului Turcesc , alaturi de o echipa a Mongol Rally pe care o pescuisem intr-o benzinarie. Opriseram impreuna intr-un alt loc mai devreme insa, imbarcati intr-o ambulanta englezeasca P+1, cei trei baieti au demolat intrarea catre campingul oricum destul de modest, asa ca binevenirea noastra s-a transformat intr-o plecare cu urari de tot felul intr-o limba pe care ne-am bucurat de aceasta data sa nu o intelegem. Tot raul a fost insa spre bine. Seara s-a incheiat in sunete de chitare, cu foc, cu vin si cu povesti, intr-un golf mic si dragut. Englezii s-au bucurat si ei de compania noastra. Erau singuri de cand plecasera si ratasera pe rand fiecare dintre starturile si petrecerile oficiale ale raliului, gratie fiabilitatii legendare a bolidului lor. In numai 4000 de kilometrii, reparasera doua pompe, ambreajul si vreo 2 pene, dar fara vreun efect asupra moralului : “ It’s all part of the adventure !” Dimineata a fost frugala iar pranzul ne-a surprins in vama Georgiana, fericiti ca ne asteapta o sansa sa gasim drumuri mai bune si hotarati sa ne intoarcem , o data, la Kara Deniz.

Va pup cu drag,

Dr.Lector

Ne grabim cu pasi mari spre iesirea din Turcia. Suntem nerabdatori sa schimbam putin pesiajul dupa 4 zile de dormit sub stele pe tarmul Marii Negre. Din vama catre Georgia nu lipsesc turcii care se ingramadesc  sa ne “ajute” sa trecem mai repede si care mai apoi ne preseaza sa ii rasplatim. Scapam repede de ei, iar vamesii georgieni ne intampina zambareti si curiosi la vederea ambulantei noastre.

Traficul din Batumi, primul oras de dupa granita, ne da impresia ca trecere noastra din Georgia va fi un cosmar, dar ne linistim repede cand aflam ca Enrique Iglesias este capul tuturor rautatilor din oras care e atat de aglomerat de parca toata tara a venit sa il vada.

Scapam de claxoanele de neoprit, poposim cativa kilometrii mai tarziu pe marginea  drumului si  punem de o masa romaneasca  cu toate bunatatile pe care le avem in traista sub portiera din spate a ambulantei care ne protejeaza de prima ploaie de pana acum. Slanina de la Costesti  si sarmalele din conserva intra de minune in burtile noastre amagite de mai bine de 6 ore de biscuiti si coca-cola.

Pana acum Georgia aduce mult cu Romania, cu drumuri proaste, oameni curiosi si benzinarii Rompetrol la tot pasul. Ne grabim spre Tbilisi unde, peste 600 de kilometrii ne asteapta primul dus  neimprovizat de cand am parasit Vama Vache. Ajungem la ora 2:00 si dupa cateva ture haotice de oras gasim “hotelul” mult cautat. Dupa o ora de povesti cu Mircea (prietenul nostru care ne insoteste cu motociceta pana in Mongolia) insfacam o sticla de vin si pornim la pas prin capitala care, de cand am intrat, ne-a suprins prin iluminatul foarte interesant al caselor, cetatii si a bisericilor aruncate pe dealurile ce imprejmuiesc  zona centrala. Rasaritul soarelui ne trimite la culcare, obosoti si multumiti de primirea pe care ne-a facut-o capitala Georgiei.

Ne trezim greu si pornim si mai greu, caci trebuie sa reimpachetezi,  sa scrii mailuri, sa iti linistesti parintii si prietenii  pe facebook .

Dr. Alban aka Buzanu